Back…but not really

Fashion

17776760_10155086998407200_1291053480_o

17760544_10155090109162200_1371246949_n

Advertisements

Shopping City Timisoara: Primele impresii// First impressions

Lifestyle

Am ajuns și eu sâmbătă prin Shopping City Timisoara, noul “mol” din calea Șagului. Adevărul este că eram curioasă cum arată pe viu, nu doar din pliante, dar Vița de Vie mi-a grăbit vizita. Recunosc, Shopping City-ul e ok, e drăguț. Dar asta doar pentru că e nou.

Unele magazine par mai mari, mai încăpătoare decât echivalentele lor din Iulius Mall, iar altele mai mici. Nu am intrat chiar în fiecare magazin, pentru că nu plănuiam să fac window shopping (anume să mă zgâiesc la lucruri, pe care ulterior să mi le doresc). Iar cele, al căror prag l-am trecut, nu m-au impresionat foarte tare. Am fost curioasă, în principiu, doar de două magazine. Pimkie, pentru că în trecut mi-am cumpărat ceva de acolo în Germania, și Pupa Milano. Stiam că P.M. s-a deschis, sau că urma să se deschidă și în Iulius Mall, dar pur și simplu nu am ajuns. De Pimkie am fost puțin dezamăgită, având haine doar pentru fete care sunt juma’ căt mine. Dar de Pupa Milano am fost mai mult decât încântată. Când am văzut toate nuanțele de rujuri din magazin, nu m-am putut abține și mi-am cumpărat și eu unul. Cei care mă urmăriți pe Instagram, știți despre ce vorbesc.

pupa

Am ajuns și pe la mâncare, unde am comandat un Meniu Țepeș de Pui de la