Wasting money again! #haul

Fashion

Era evident că am să fac o postare legată de reduceri. Din ”păcate”, am să împart totul în 2-3 postări, pentru că am și foarte multe haine (atât de la reducerile din Mall, cât și din second hand) precum și foarte multe accesori. Așa că azi vă voi delecta cu cercei, inele, lânțișoare, etc.

Cum reducerile nu s-au terminat, cine știe ce îmi voi mai cumpăra. Pe de-o parte, ar trebuii să mă potolesc (pentru ca de la 1 septembrie, banii se vor duce altundeva), pe de altă parte… e ultima mea șansă!

Tot ce trebuie să stiti este următorul lucru: cea mai scumpă chestie din toata postarea asta a costat 12.90 RON. Dap, așa e.

Point pentru maniacele ca mine: H&M – 5/10 RON, C&A – 5/10 RON, Stradivarius -max 25,90 RON. Spor la shopping!

H&M – 5 RON (3-Pack)

H&M – 5 RON (3-Pack)

IMG_1208

On the go! #ootd

Fashion

Azi voiam să lenevesc toată ziua, fiind liberă. Dar, ulterior, mi-am făcut alte planuri și-am fost plecată de acasă până pe la ora 17. De dimineață m-am întâlnit cu o prietenă, care va fi the next big thing în materie de designeri vestimentari! Vă las pagina ei de Facebook AICI .

Apoi, fiind că n-am mai fost de mult, am tras o fugă până la ștrand. Apa a fost mai rece decât de obicei, dar s-ar putea să fi fost ultima escapadă la ștrand pe vara asta, așa că ne-am mulțumit cu ce aveam. Nu de alta, dar baba din mine prezice că o să se schimbe vremea. Afară a fost foarte cald, ne-am lăfăit ca lumea pe șezlong (eu am și adormit) și am mai adăugat un strat de bronz.

Când am ajuns acasă, am mâncat o felie de tort (așa ca de Sf. Mărie – pentru că mama) și am plănuit o tură rapidă de somn. Somnul n-a mai venit, așa ca am mai pierdut puțin vremea și am mâncat iar tort.

Acum mă relaxez (lucru care plănuiesc să-l fac și măine) și aștept cu nerăbdare filmul la care merg mâine seara. Vă las un trailer AICI și sper să nu mă judecați prea tare!

IMAG1942IMAG1923

Lleva, llévame en tu bicicleta

Fashion

N-am mai făcut de ceva vreme un outfit post, și m-am gândit să fac câteva poze ieri pe fugă. Ieșeam în oraș și era păcat să rătez oportunitatea. Evident, calitatea nu e cea cu care v-am obișnuit, dar asta e! Câteodată e bun și telefonul, ce mama naibii?!

Cu îmbracatul nu am pierdut mult timp (cum se întâmplă de obicei), pentru că știam că vreau să port o anumita salopetă + curea, anumiți cerceii și ochelarii. Restul a venit de la șine. Bine, a ajutat că mă îmbrăcam pe muzică. Nu știu de ce, dar sunt mai inspirată când ascult muzică (și evident ușor influențată de cine cântă). Poate știți ce ascultam, dar totuși vă las link aici.

Salopetă asta a fost o comoară găsită într-un magazin stradal în Costinești, la fel că rochia din postarea asta. Atât îmi plac tarabele de genul! (Sunt șanse foarte mici să mai dețină cineva ceea ce tu ai cumpărat din tarabe, second-uri, etc.) Cromatică mă face să cred că întru în perioada de “vară târzie”, unde culorile toamnei încep să se strecoare printre cele de vară. Plus că, poartă tu salopetă asta din viscoză toamnă și ai să crăpi de frig! Cureaua voiam s-o scot în lume pentru că a fost un chilipir (2 lei, frații mei!-evident de la Textile House) și se potrivea perfect cu salopeta. Iar cerceii și ochelarii erau nou achiziționați și trebuiau purtate (nu?). Per total, un outfit relaxat pentru o seară relaxantă!

În altă ordine de idei, va îndemn să trageți o fugă pe la H&M! Au accesori la prețuri incredibile. Cercei și inele cu 5 lei, coliere cu 10! În curând vine și o postare cu un haul de accesori de acolo + încă câteva chestioare!

 

IMAG1853IMAG1838

July’s favorites

Uncategorized

Și a mai trecut o lună, și-am mai iubit niște chestii. Nu foarte multe, fiind mai mereu la lucru, dar îndeajunse.

Halsey – La capitolul muzică, am dat de o nouă artista în luna iulie. Și anume această tipă Halsey, care pare a fi fața unei noi generații (cel puțin în SUA, unde toți adolescenții ”mainstream” par să o asculte). Poate ați auzit de ea, oricum eu vă las piesa mea favorită AICI.

Heaven Pool – Nu pot spune că sunt împătimita ștrandurilor (de altfel, până acum nu le prea frecventam) dar, cum nu ajung anul acesta la mare, trebuia să mă mulțumesc cu ce am. Așa că, într-o doară, am ales un ștrand într-o zi și tot acolo ne întoarcem ori de câte ori am liber.

strandul_heaven_16_largestrand_heaven_timisoara2

Off the shoulder – Bine, ok, asta nu e chiar foarte specific. Dar este ceva ce am iubit în iulie și voi iubi și în august. Top-urile cu umerii goi sunt feminine, iți pun umerii și gâtul în evidență și sunt foarte la modă. Eu am un top preferat din Bershka, l-am postat într-un haul (vă las link aici), dar oricare alt top (sau rochie) ar merge la fel de bine.

Cafe Magistral – Am scris îndeajuns despre locul ăsta aici. Dimineața la ștrand, seara aici. Ce mai vrei?

Cam atât pentru azi, revin curând cu un haul, poate două!

EN: Another month, other favorites. Haven’t loved that much this month, mostly because I’ve been working, but it’s still something.

Halsey – Music wise, I found this artist in July and loved her songs ever since. She seems to be the face of a new generation, at least in the USA where every mainstream teenager seems to have listened to her at least once. I’ll link my favorite song HERE.

Heaven Pool –  I have never been a big fan of public pools, but I must admit I got hooked this summer. Since I won’t be seeing the seaside this year, I’ve decided to make do with whatever I can get. So, one day, a random pool place was chosen and we go back to it every time I’m off work.

Off the shoulder – I know this is rather unspecific, but it’ still something I loved in July and probably will love in August as well. Whether it’s tops, dresses, jumpsuits, it doesn’t matter, they are all chic and feminine. I own a top as well, you can find it in this blog post.

Cafe Magistral – I’ve written enough about this here, so check it out. Let’s  just say, I spend my days the the pool and my nights at this cafe.

See you soon with a haul or two!